Design

Best of 2012 by Galeriile Noblesse & Studio Insign

Best of 2012 by Galeriile Noblesse & Studio Insign

Share this Article

Written by: Me visit my website

Fiecare început de an aduce cu sine reluări, rememorări şi topuri. Galeriile Noblesse şi echipa sa de designeri din cadrul Studio Insign împărtășesc astfel retrospectiva celor mai inedite şi apreciate proiecte de design interior ale anului care tocmai s-a încheiat. Pasionaţi de design interior şi având convingerea că spaţiile bine amenajate fac viaţa mai frumoasă, oferă confort şi plăcere, în 2012, designerii Studio Insign by Galeriile Noblesse au întâmpinat publicul cu cele mai noi şi fascinante tendinţe, colecţii de mobilier şi accesorii.

„2012 a fost un an foarte productiv pentru Galeriile Noblesse şi Studio Insign, atât prin extinderea portofoliului de proiecte concepute pentru case, vile, apartamente, birouri, sau spaţii publice, cât şi prin participările remarcante la concursuri precum „International Design & Architecture Awards 2012 (unde am fost selectaţi în short-list). Faptul că ne place ceea ce facem, muncim cu pasiune împreună, suntem uniţi şi găsim soluţii personalizate ne-a adus şi titlul de membri în Asociaţia Internaţională “Design Society”. Ne respectăm clienţii şi apreciem fidelitatea celor care aleg constant produsele noastre, motiv pentru care încercăm permanent să îmbunătăţim calitatea produselor şi serviciilor pe care le comercializam şi să ne protejăm astfel reputaţia câştigată cu multă muncă şi dedicare. Datoria noastră este să inspirăm clienţilor noştri un stil de viaţă mai frumos, superior, unic. ” a declarat Loredana Preda, general manager Galeriile Noblesse.

Indiferent de provocarea lansată, cele mai diversificate proiecte, atât pe stil clasic, cât şi modern, au prins viaţă prin Studio Insign by Galeriile Noblesse, care se bucură de parteneriate cu branduri de producători şi studiouri de prestigiu din Italia şi Spania, astfel încât proiectele realizate se ridică la cele mai înalte standarde.

Dacă aveţi în plan un refresh al locuinţei, biroului sau chiar al propriului business, Galeriile Noblesse şi Studio Insign sunt alegerea perfectă. Iată cele mai populare proiecte din domeniul HORECA şi clădiri de birouri realizate de Galeriile Noblesse şi Studio Insign în 2012:

Da Vinci Building este o clădire impozantă a cărei recepţie uimeşte încă de la început prin impactul puternic, plin de semnificaţie şi design pe care proiectul conceput de Studio Insign by Galeriile Noblesse a reuşit să-l transmită. Acesta este dincolo de un proiect de design, un proiect în care simbolurile şi elementele folosite transmit un mesaj puternic despre Om şi Ecosistemul în care trăieşte, istoria evoluţiei şi progresului, ştiinţei şi inventivităţii. Dincolo de valențele designului minimalist propus, Da Vinci Building reprezintă cu adevărat emblema unui Centru European de Cercetare.

Recepţia modernă a acestui sediu de birouri a fost finalizata în luna noiembrie a anului 2012 şi se remarcă prin elementele de design şi arhitecturale utilizate. Designerii Studio Insign by Galeriile Noblesse au utilizat piese de mobilier de la Galeriile Noblesse care poartă semnături celebre precum Patricia Urquiola sau Ron Arad, creând o sală de şedinţe şi o zonă de recepţie asemenea unei mici săli de aşteptare în care au preferat să utilizeze piese de mobilier în tonuri puternice de culoare, precum turcoazul, care înveseleşte atmosfera, dar se şi reflectă plăcut în tavanul din oglinzi.

Designerii Studio Insign by Galeriile Noblesse au dus la bun sfârşit o altă provocare: amenajarea unei cafenele într-un spaţiu de 153mp, în stil Art British (Brit Cafe), situată la ultimul etaj al unei clădiri de birouri, adresată unei clientele selecte. În această amenajare s-au folosit elemente specifice stilului british, precum pereţi îmbrăcaţi în boiserie, finisaj de nuc închis şi tapet textil nobil încadrat în interiorul panourilor de lemn.

Corpurile de iluminat de tip vitraliu lucrate manual, tablourile cu teme din cunoscutele curse de vânătoare, canapelele Chesterfield şi fotoliile capitonate din piele verde şi bordeaux, parchetul din lemn masiv cu intarsii clasice tip medalioane, pereţii îmbrăcaţi în boiserie şi oglinzile mari, faţetate, lucrate manual, reuşesc să transmită sentimentul dorit de d-l Mircea Tudor, renumitul om de afaceri şi proprietarul Brit Cafe.

La categoria amenajărilor sediilor de firma, Galeriile Noblesse si Studio Insign se mândresc, de asemenea, cu amenajarea clasică a recepţiei „MB Telecom”, care a fost finalizata în octombrie 2012, iar designerii Studio Insign by Galeriile Noblesse au respectat cu stricteţe planurile şi randările acceptate de proprietari. Tema aleasă pentru acest spaţiu a fost de inspiraţie clasică, plecându-se de la canapele şi scaune Chesterfield reinterpretate. Produsele au fost alese de la Galeriile Noblesse, aceasta fiind garanţia calităţii şi durabilităţii produselor utilizate în amenajare.

Pe unul dintre pereţi s-a optat pentru un dulap din lemn masiv şi pentru îmbrăcarea acelui perete în lemn de cea mai bună calitate. Acea zonă a fost creată pentru a putea fi expuse medaliile şi trofeele pe care firma MB Telecom le câştigă în diferitele competiţii la care participă. Se remarcă combinaţia între pereţii vitraţi şi liftul din sticlă, caracteristice unei construcţii moderne şi boiseria alături de canapelele şi scaunele din piele. În acest fel, designerii au reuşit să surprindă esenţa acestei companii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul cercetării şi dezvoltării în domeniul comunicaţiilor, dar care pune mare accent pe eleganță.

În 2013 urmează să fie finalizate și alte proiecte semnate de Galeriile Noblesse şi Studio Insign, pe care le puteți vizualiza pe www.galeriilenoblesse.ro şi www.studioinsign.ro!

Tags: , , , , , , , , , , ,

3 Comments

  1. Andreea Paraschiv says:

    Niste proiecte cu adevarat reusite :D

Leave a Reply


Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.