Travel & Living

Grecia, fermecătoare ca întotdeauna!

Grecia, fermecătoare ca întotdeauna!

Share this Article

Written by: Me visit my website

Grecia rămâne mereu o ţară surprinzătoare pentru turişti, un spaţiu care nu se lasă descoperit dintrodată, în care istoria, cultura şi stilul de viaţă, într-o sărbătoare continuă a simţurilor, vă îmbie să reveniţi mereu pe aceste meleaguri. Bucuraţi-vă de o vacanţă unică în acest paradis al călătoriilor, o destinaţie turistica de neegalat.

Plaje frumoase, apusuri de soare impresionante, insule magnifice farmecă anual milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind mereu gata să vă găzduiască sejurul perfect. Situri arheologice, muzee şi atracţii moderne, fără termen de comparaţie pe continent, destinaţii montane, cu atmosferă tradiţională şi monumente religioase formează un peisaj care a rezistat peste secole.

Grecia este una dintre acele ţări din care nu trebuie să ratezi niciun colţ. Fie că este vorba un oraş sau o insulă puteţi fi sigur că veţi descoperi ceva unic în fiecare loc pe care îl vizitaţi.

Atena, capitala statului, oraş istoric, cea mai mare aglomerare urbană a Greciei, este, cu siguranţă, un punct de reper de neratat odată ce aţi pus piciorul pe străvechiul pământ elen. Oraşul se intinde peste bazinul Attica şi se bucură de blândul climat tipic mediteranean. Turiştii care vizitează Atena nu au timp să se plictisească, întrucât oraşul dispune de numeroase obiective turistice, plaje, posibilităi de excursii, activităţi de care se poate bucura orice tip de vizitator. Între locurile turistice importante pe care trebuie să le vedeţi în Atena sunt Muzeul Acropole, Muzeul Naţional de Arheologie, Agora antică, Agora romană şi Turnul Vântului, Arcul lui Hadrian şi Templul lui Zeus din Olimp. Nu trebuie omis şi faptul că Atena este şi o importantă destinatie sportivă, aici fiind găzduite primele Jocuri Olimpice în anul1896.

Rhodos este una dintre celebrele insule elene, situată în partea de est a Mării Egee. Partea veche a oraşului Rodos a fost declarat sit al patrimoniului mondial. La toate acestea se adaugă importante obiective turistice, plaje, tururi de aventura şi facilităţi de cazare care fac din Rhodos una dintre principalele destinaţii turistice internaţionale. Pe lângă renumitul Colosul din Rhodos, turiştii nu trebuie să rateze, de asemenea, Palatul Marelui Maestru sau Moscheea lui Suleiman.

Fiti gata să aveţi o experienţă de neegalat în Corfu, a doua insula ca marime din grupul cunoscut sub numele de„sapte insule”. Situata in partea de nord a Marii Ionice, la intrarea de la Marea Adriatica acesta insula este pur si simplu un paradis. Corfu poate fi numită insula verde a Greciei, deoarece există mai mult de trei milioane de măslini. Corfu are, de asemenea, o viaţă de noapte vibrantă, iar turiştii care vin aici se pot bucura de activităţi, cum ar fi snorkeling, scuba-diving, caiac, windsurfing şi alte activităţi de aventură.

Aceasta este doar o mică parte a Greciei, care să stârnească interesul şi curiozitatea turiştilor care îşi doresc o vacanţă de neuitat. Insulele sale frumoase şi liniştite, oferte culinare delicioase, şi ospitalitatea de renume au făcut din Grecia o destinaţie turistică extrem de populară, care continuă să îşi păstreze farmecul indiferent de timp, care merită văzută pas cu pas.

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

No comments


Leave a Reply


Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.