Blog

FARMA DRIVE

FARMA DRIVE

Share this Article

Written by: Me visit my website

Centrofarm, unul dintre cele mai longevive lanţuri de farmacii de pe piaţa locală, îşi extinde reţeaua prin deschiderea primului FARMA DRIVE. Farmacia este poziţionată pe bulevardul Nicolae Caramfil nr. 4, în locul unui binecunoscut showroom de autoturisme, şi este deschisă publicului începând cu 30 iulie 2013.

Conceptul de farma drive este o noutate pe piaţa locală şi se adresează mai ales clienţilor care ştiu exact de ce produse au nevoie şi îşi doresc să le obţină rapid, fără a sta la coadă şi fără a coborî din maşină. Mecanismul după care funcţionează farmacia este similar oricărui alt tip de drive: clientul intră cu maşina în spaţiul special amenajat, comandă produsele necesare, le plăteşte şi le primeşte.

„Studiem de mai mult timp acest nou serviciu, pentru a acoperi nevoile reale ale clienţilor noştri. Există diverse situaţii în care aceştia au nevoie de produse rapid şi este mai comod să le primească direct în maşină, fie că se grăbesc în drum spre birou, că se află în maşină cu cei mici sau că vor să evite intemperiile din sezonul rece. În plus, şi locaţia a fost favorabilă amenajării unei astfel de farmacii, dispunând de suficient spaţiu pentru circulaţii auto perimetrale. Astfel, chiar la prima oră, în drum spre serviciu, poţi face uşor cumpărăturile urgente din farmacie, fără a pierde timp.” declară Mihai Corbu, responsabil cu dezvoltarea lanţului de farmacii Centrofarm.

Farmacia oferă clienţilor întreaga gamă de produse specifice Centrofarm, inclusiv brandurile internaţionale distribuite în exclusivitate pe piaţa din România. Cu ocazia acestei deschideri, compania a pregătit şi oferte excepţionale pentru toţi posesorii cardului de fidelitate Centrofarm ce vor vizita farmacia din str. Caramfil nr.4. Astfel, între orele 08.00 și 09.00 există perioada de Happy Hour, când toate produsele din farmacie pot fi achiziţionate cu discount de 20%. Oferta este valabilă până pe 30 septembrie şi nu se cumulează cu alte oferte, promoţii sau reduceri valabile în perioada menţionată.

Posesorii cardului de fidelitate Centrofarm pot acumula puncte la cumpărarea de produse din orice farmacie a reţelei, puncte care pot fi folosite pentru a accesa gratuit peste 10.000 de servicii de sănătate oferite de Centrofarm prin Programul Câştigă Viaţă la clinici şi cabinete din sistemul privat de sănătate, centre de frumuseţe şi îngrijire corporală, săli de sport. De asemenea, cei care deţin un card de fidelitate Centrofarm beneficiază de 12% reducere la partea necompensată a reţetelor şi de 10% reducere pe loc pentru toate produsele cosmetice.

FARMA DRIVE-ul Centrofarm este deschis zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 8.00 – 20.00. Pentru clienţii care nu sunt foarte grăbiţi avem locuri de parcare şi aceştia sunt invitaţi să descopere noua noastră farmacie şi cea mai interesantă ofertă: SUMMER TIME!

Tags: , , , , , , , , ,

No comments


Leave a Reply


Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.