Blog

World Travel Market

World Travel Market

Share this Article

Written by: Me visit my website

Paralela 45 participă anul acesta pentru al 15-lea an consecutiv la World Travel Market 2014, cel mai important târg de turism din lume, ce va avea loc la Londra la începutul lunii noiembrie. Cu 1,71 milioane de turişti străini în 2013, care au cheltuit aproximativ 1,8 miliarde de euro în România, precum şi o creştere de 11% în primul trimestru din 2014 conform estimărilor Ministerului pentru IMM-uri, Mediul de afaceri şi Turism, Paralela 45 relansează turismul de incoming prin noi pachete ecoturistice, dar şi extinderea pe alte pieţe europene.

„Paralela 45 face incoming de 18 ani pe pieţele vorbitoare de rusă, maghiara, germană şi franceză şi începând de anul acesta dorim să atragem turiştii din SUA şi, bineînţeles, alte ţări europene. Participarea la WTM 2014 este extrem de importantă pentru noi, pregătirile au început de câteva luni prin lansarea unui website de vânzări online pentru extern şi avem delegaţi 8 colegi care se vor ocupa de promovarea României, din punctul nostru de vedere poate că cea mai importantă formă de turism prin care reuşim să ne vindem ţară. Chiar dacă în momentul de faţă incomingul în România reprezintă aproximativ 20% din totalul circulaţiei turistice, avem încrederea că în 3-4 ani să putem ajunge din urmă Bulgăria şi Ungaria, unde turismul receptor depăşteşte 50%”, explică Alin Burcea, Preşedinte Paralela 45.

În anul 2013 cele mai vizitate oraşe ale României de către străini au fost Sibiu, Bucureşti şi desigur staţiunea montană Poiana Braşov. Majoritatea turiştilor au venit pentru evenimente, în acest caz cheltuind şi de trei ori mai mult pe zi decât turiştii de leisure. Pentru World Travel Market 2014 Paralela 45 a pregătit atât city breakuri, cât şi circuite de până la 15 zile personalizate pe artă şi tradiţie, istorie sau relaxare. Domeniile vizate sunt vacanţele în staţiunile balneare care au început să fie din ce în ce mai căutate de turiştii străini, ecoturismul în Delta Dunării şi circuitele ce vizează mănăstirile şi frumuseţea Moldovei, dar şi zona încărcată de istorie a Transilvaniei.

În 2013, turiştii străini care au achiziţionat vacanţe de la Paralela 45 au fost atraşi de circuitele de vară în estul României (Moldova, Delta Dunării şi litoral), munte şi litoral (sejur de 15 zile) şi explorarea ţinutului Transilvaniei (7 zile). Turiştii străini aloca un buget de aproximativ 1200 euro / persoană pentru vacanţele în România, suma ce se s
ituează sub nivelul pachetelor ofertate pentru alte ţări europene.

Tags: , , , , , , , , , , ,

No comments


Leave a Reply


Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.